După Al Doilea Război Mondial numărul maladiilor de cancer au crescut an de an în Uniunea Sovietică. În anul 1951 Academia de Ştiinţe a Uniunii Sovietice şi Institutul Central de Cercetare Oncologică din Moscova au decis să intreprinda o analiza detaliată a datelor statistice privind frecvenţa diverselor maladii de cancer în regiunile, departamentele şi oraşele din Uniunea Sovietică. S-a decis să se urmărească obiceiurile de viaţa şi condiţiile ambientale în care trăiesc persoanele care sunt afectate de incidenţa cancerului. Cu această ocazie s-a descoperit că raioanele Ssolikamsk şi Bereneski în departamentul Perm, din Uralul central şi occidental sunt practic neatinse de flagelul cancerului. Condintţile ambientale în aceste localităţi nu erau mai bune decăt în vechile regiuni industriale. În aceste raioane se dezvolta o industrie în plină creştere cu emisii poluante mult mai periculoase decât în cazul vechilor industrii din Uniunea Sovietică : mine de potasiu, de plumb, de mercur, de azbest, în care locurile de muncă erau supuse riscului de contaminare şi implicit a riscului de cancer.

  Densitatea populaţiei în aceste zone era mică dar emisiile poluante erau mult mai periculoase decât în alte localităţi. De multe ori în aceea vreme aveau loc accidente ecologice în care pădurile se veştejeau şi peştii din apă mureau. Două echipe de specialişti compusă din 10 colaboratori şi auxiliari au început să cerceteze metodic cauzele care duceau la o incidenţa scăzută a cancerului în zona menţionată în pofida unor condiţii de mediu neprielnice. Au fost studiate: solul, apa, flora şi fauna fără să se constate diferenţe marcabile faţă de alte regiuni din URSS. Totuşi, bătător la ochi era faptul că oamenii din zona supusă cercetării aveau o foarte buna atitudine faţă de muncă şi o buna dispoziţie, în ciuda condiţiilor grele de lucru şi mai ales în ciuda faptului că aveau obşnuinţa să consume în cantităţi mari alcool şi tutun. Aveai impresia că oamenii de aici puteau suporta fără urmări orice tip de noxe.     Acest fapt a surprins foarte mult cercetătorii care nu găseau nicio explicaţie şi nicio corelare cauză-efect. Într-o zi torida de vară directorul echipei de cercetare Dr. Molodejew a făcut o vizita la o familie pe care dorea să o  interogheze cu privire la sănătatea lor impecabilă. Bărbatul şi femeia erau la lucru, copiii la grădiniţă sau la creşă. Acasă nu se afla decât bunica care se ocupa de menaj. Ospitalieră şi politicoasă, bătrâna a oferit doctorului Molodejew o băutură răcoritoare acceptată cu mare plăcere de acesta datorita căldurii copleşitoare de afară. Doctorul găsi acestă băutură, pe care nu o cunoştea, revigorantă şi cu un gust agreabil. El întrebă ce fel de băutură este aceasta şi ea îi spuse că este vorba de un ceai Kwas. Doctorul Molodejew se minună aflând că această băutură este fabricata printr-un proces de fermentare a ceaiului negru îndulcit cu zahăr, într-o cultură de “ciuperca” numită Kombucha.       Pentru a-i demostra ceea ce vrea să zică, femeia îl introduse pe doctor într-o mică încăpere răcoroasă, unde erau aliniate zece borcane ceramice legate la gură cu o pânză de in. Când a descoperit un borcan doctorul a simţit un miros acidulat şi a văzut că la suprafaţa plutea ca o meduza, o membrană gelatinoasa numita Kombucha. Au urmat explicatii detaliate privind modul de preparare a acestui ceai, care dupa spusele femeii era consumat cu regularitate de toti cetatenii din Ssolikamsk. Practic toate familiile detineau in casa o astfel de bautura, pe care şi-o fabricau singuri şi pe care o consumau de ani şi ani de zile. Spusele femeii s-au adeverit şi prin cercetările făcute de Dr. Grigorijew la Bereneski unde a descoprit că practic nu există nicio familie care să nu consume această ”băutură de viaţă lungă”, chiar şi alcolicii apreciau aceasta bautură care consumataă înainte şi după alcool anula semnele specifice beţiei şi mahmurelii.
    Trecând la analiza ştiinţifică a rezultatelor obţinute cercetătorii au concluzionat că resposabilă pentru starea de bine a populaţiei investigate este ciuperca Kombucha. Mai târziu, prin cercetări ştiinţifice de anvergură în laboratoare specializate, au fost evidenţiate efectele deosebit de eficiente ale băuturii Kombucha mai ales în ceea ce priveşte capacitatea eliminării din organism a toxinelor acumulate din mediul înconjurător (plumb, mercur, benzen, cesium şi elemente radioactive). Profesor Dr.Winogradow, membrul al Academiei de Ştiinţe din URSS, a intreprins altă serie de teste medicale şi farmacologice privind Kombucha şi a ajuns la concluzia că aceasta reprezintă un panaceu universal pentru îngrijirea sănătăţii şi mai ales în lupta contra cancerului. Aceste informatii au ajuns la L. P. Berija care era în acea vreme ministru de interne şi seful serviciilor secrete. Aflând cum a fost descoperită Kombucha L. P. Berija a exclamat: “Iată cum o metoda de cercetare criminalistică elaborata de K.G.B.  poate să ajute ştiinţa! Trebuie să-l informez pe tovarăşul Stalin!”  Dupa cum se ştie, Stalin era dominat de frica unui cancer posibil deoarece visase ca va muri de cancer. Pentru a verifica toate aspectele medicale legate de utilizare a băuturii Kombucha în tratarea cancerului, L. P. Berija însarcinează în toamna anului 1952 pe profesorul dr. Winogrdow sa formeze un consiliu de cercetare foarmat din 12 doctori reputaţi. Această acţiune a fost făcută fără să ţină seama de generalii K.G.B. Rujmin şi Ignatijew, care nutreau o ambiţie maladiva împotriva lui L.P. Berija şi doreau cu orice preţ să-l înlăture din fruntea ministerului. În acea epocă Stalin avea o aversiune faţă de evrei, ceea ce nu era cazul înainte. Pe acest fond, cei doi complotişti l-au incitat pe Stalin spunându-i că Winogradow şi cea mai mare parte a doctorilor din consiliu erau evrei care căutau să-l ucidă în mod lent pe Stalin prin administrarea unor ciuperci şi bacterii care induc cancerul. Fără să-l lase pe L. P. Berija să vorbească, Stalin cade în cursa întinsă de cei dor generali şi intentează în anul 1953 un proces împotriva consiliului de medici, acuzăndu-i pe aceştia că au vrut sa ridiculizeze ştiinţa medicala sovietică prin înlocuirea medicamentelor cu produse naturale preştiinţifice. Acest proces a insemnat, din păcate,  curmarea bruscă a cercetărilor minuţioase demarate de prestigioşii doctori sovietici. După moartea lui Stalin, acesti medici au fost reabilitaţi iar complotiştii au fost condamnaţi la moarte.